Baia Mare va intra în carantină pentru două săptămâni 

Baia Mare va intra în carantină pentru două săptămâni 
Publicat: 11/11/2020, 15:58
Actualizat: 06/04/2021, 15:25

Municipiul Baia Mare, ajuns la o rată de infectare de 6,47 la mia de locuitori, intră în carantină pentru două săptămâni, începând de miercuri ora 17.00. Autoritățile anunță că sunt permise botezuri, cununii și înmormântări în biserici cu participarea a maxim 16 persoane, relatează Mediafax.

Carantinare zonală

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş anunță că se instituie carantinare zonală, pentru o perioadă de 14, în orașul Baia Mare.

Carantina începe miercuri la ora 17.00, conform preşedintelui CJSU Maramureş, prefectul Nicolae-Silviu Ungur.

Principale măsuri stabilite se referă la interzicerea circulaţiei în spaţii publice a persoanelor.

Botezurile, cununiile și înmormântările se pot oficia în biserici cu maxim 16 persoane.

Altfel, organizarea de nunți, botezuri, mese festive în spații închise și deschise, organizarea de activități private pentru copii în spații deschise şi închise, locuri de joacă, spații de tip after-school este interzisă.

Restaurantele, cafenelele, inclusiv terasele, în interiorul și exteriorul clădirilor, nu pot funcționa. Sunt interzise jocurile de noroc, activitatea cu publicul a saloanelor de înfrumusețare, coafură, frizerii, tatuaj, masaj, bronzat, activitatea cu publicul a hotelurilor, cu excepția cazării persoanelor care efectuează deplasări în interes profesional. Nu se pot organiza nici spectacole și concerte, dar nici competiții sportive, individuale sau colective, care se desfășoară în spații închise sau deschise, cu excepția celor profesioniste organizate de federațiile de specialitate.

Rata de infectare în Baia Mare este de 6,47 la mia de locuitori

Magazinele închid la ora 21,00, cu excepția farmaciilor și a stațiilor de benzină.

Se limitează numărul de persoane în hypermarket-uri, supermarket-uri și magazine la maxim 30% din capacitate.

Sâmbătă și duminică centrele comerciale își vor suspenda temporar activitatea pentru o perioadă de 14 zile, cu excepția celor care vând alimente, a farmaciilor, curățătoriilor sau magazinelor care vând hrană pentru animalele de companie.

Transportatorii care trec prin Baia Mare pot opri în stații.

Locuitorii municipiului vor primi mesaj prin RO-ALERT.

Rata de infectare în Baia Mare a ajuns la 6,47 la mia de locuitori.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Halucinant! Victimele accidentului de la 2 Mai, învinovăţite pentru că au fost ucise de Vlad...
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia...
De la ce s-ar fi infectat Florin Piersic, de fapt. Amputarea piciorului, decizia drastică a...
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de...
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Ce au descoperit anchetatorii în mașina în care zăcea fără suflare un tânăr în vârstă...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă o Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Guvernul a anunţat luna în care vor avea loc alegerile prezidenţiale în România
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Se schimbă regulile în școlile din România. Decizie la Ministerul Educației: Esențial
Plata pensiilor. Perioada în care banii pot fi ridicați de la ghișee, dacă beneficiarii nu...
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Nicolae Furdui Iancu, despre absența tatălui din copilăria sa și cum reușea mama lui să...
Scene şocante la vila lui Drake! Agent de securitate rănit grav într-un atac armat. Un...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Secretul pentru obținerea de electricitate din umezeală